Centrul Reformat Noul Mileniu din Timișoara a găzduit, joi, 19 martie, un eveniment special, în cadrul căruia celebrul violonist maghiar Mága Zoltán a susținut un concert caritabil de excepție.

Artist recunoscut la nivel internațional pentru stilul său unic, Mága Zoltán reușește să îmbine armonios muzica clasică, folclorul, jazzul și influențele pop, oferind publicului interpretări spectaculoase și pline de emoție. Supranumit „Violonistul Iubirii”, acesta transformă fiecare apariție într-o experiență aparte. Cei peste 600 de spectatori prezenți la concertul din Timișoara au avut parte de un moment artistic memorabil.

Cu o carieră impresionantă, violonistul a concertat pe cinci continente, în aproape o sută de țări, în fața unor personalități marcante – de la regi și șefi de stat, până la înalți reprezentanți ai bisericii și vedete internaționale.

De-a lungul timpului, i-a cucerit prin muzica sa pe Papa Benedict al XVI-lea, prințul Charles, regele Marocului Mohammed al VI-lea, fostul rege al Greciei, Constantin al II-lea, dar și pe actorii Robert De Niro și Salma Hayek. Totodată, a colaborat cu artiști de renume mondial, precum Didier Lockwood și Richard Clayderman.

Evenimentul caritabil a fost organizat de Organizația Femeilor din Județul Timiș a UDMR, iar fondurile strânse vor fi direcționate către o familie numeroasă din Timișoara și către un părinte din Jimbolia care își crește singur cei trei copii.

FOTO-VIDEO Balazs Istvan Laszlo