Bun venit

 

Scriitorii romani își începeau scrierile cu celebrul Lectori salutem!, mai apoi formulau mulțumiri acelora, care se încumetau să le citească lucrările.Cu ajutorul tehnologiei vă spunem bine ați venit pe pagina noastră, cu speranța că vizitarea ei va deveni o rutină pentru toți.

Noi, reprezentantii Asociației HETI ÚJ SZÓ BARÁTI KÖR din Timișoara, a MAKÓI SZOLGÁLTATÓ NONPROFIT Zrt. din Makó și a organizației de tineret MAGYAR IFJÚSÁGI SZÖVETSÉG din Szeged suntem încrezători că prin această pagină vom putea realiza o veritabilă punte de legătură între comunitățile din județele Timiș și Csongrád-Csanád .

Acum, la debutul proiectului nostru comun, materializat prin pagina www.rohuregio.eu, îmi exprim speranța și convingerea că această pagină va fi accesată de foarte-foarte mulți locuitori din judetele Timiș și Csongrád-Csanád în primul rând, cât și de foarte mulțe persoane de pe întreg mapamondul, care vor fi interesate de evenimentele, întâmplările, poveștile din această zonă. Noi ne angajăm să fim cât mai prezenți în viața cotidiană și să oglindim în mod  corect și fidel   /aproape tot/ ceea ce se întâmplă în zona noastră, dar nu vom ezita să reflectăm și momentele importante, relvante din vecinătăți.

Suntem bucuroși că ne vom putea onora promisiunile formulate mai sus cu sprijinul Uniunii Europene, a României și a Ungariei,   fără niciun fel de opreliști, asumându-ne în întregime normele de deontologie profesională a jurnalistilor.

Mulțumim că sunteți alături de noi și vă invităm să urmăriți pagina www.rohuregio.eu!

Makkai Zoltán, președintele Asociației HETI ÚJ SZÓ  BARÁTI KÖR

Despre noi

ROHU00314 – MEDIA

Asociația Heti ÚJ SZÓ Baráti Kör, împreună cu cei doi parteneri din Ungaria – MAKÓI Szolgáltató Nonprofit ZRT și Asociația Tinerilor Maghiari din Szeged – implementează un proiect transfrontalier al cărui scop este îmbunătățirea informării publicului în regiunile transfrontaliere.

 Principalele activități ale proiectului, derulat pe durata unui an:

  • Workshopuri
    În cadrul proiectului vom organiza câte 3 workshopuri în România și în Ungaria, în care ne vom baza și pe opiniile reprezentanților generațiilor Y și Z.
  • Conferințe
    Atât în România, cât și în Ungaria vom organiza conferințe de o zi. La acestea vor fi invitați reprezentanți ai mass-mediei locale, precum și experți. Tema principală va fi evaluarea și dezvoltarea colaborării dintre profesioniștii care activează în presa locală, cu scopul de a îmbunătăți fluxul de informații despre viața de zi cu zi și evenimentele din regiunea transfrontalieră.
  • Portal
    În cadrul proiectului va fi realizat un site bilingv – în română și maghiară – adecvat pentru publicarea conținuturilor, prin care locuitorii regiunii vor putea accesa informații esențiale care îi privesc în mod direct. – https://rohuregio.eu
  • Conținuturi media

    Crearea de conținuturi țintite pentru grupurile vizate. Informarea publicului despre știri locale, evenimente culturale și teme sociale care afectează locuitorii zonei.

Valoarea totală a proiectului este de 213.948 euro.

Pentru detalii suplimentare, se poate contacta Asociația Heti ÚJ SZÓ Baráti Kör la adresa de email: iakkam.zoli68@gmail.com

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.