În anii 1800, când patinajul nu era încă la modă, în zilele geroase, când canalul Bega îngheţa, tinerii năvăleau pe gheaţa râului cu patine din lemn. După răspândirea patinelor de oţel, la Timişoara s-a creat un patinoar adevărat, întreţinut şi utilat de către Asociaţia de Patinaj, înfiinţată în 1876.

În 1910, clubul Regata – în care se contopise și Asociaţia de Patinaj a pus bazele unui nou patinoar modern. Oraşul a cedat în acest scop un teren răscumpărat de la armată, pe malul Begăi, a excavat şi nivelat terenul pentru patinoar. Iarna era patinoar, iar vara se transforma în teren de tenis.

Tot atunci, autoritățile au aprobat încă două patinoare pentru populaţia nevoiaşă: unul în Fabric, la Balta Lipitorilor, și unul în Iosefin, în spatele cimitirului. S-a patinat însă și pe apa înghețată a diferitelor bălți din oraș… Au urmat decenii bune în care la nivel profesionist nu s-a mai făcut nimic în acest sport.

Până în 1976, când a fost înființată o secție de patinaj în cadrul Clubului Sportiv Școlar nr. 1. Cu puțin timp înainte s-a amenajat un modern patinoar în Timișoara, vizavi de Sala Olimpia (inaugurată în 1968).

Primii pași pe gheață

Carmen Graf era familiarizată cu sporturile pe gheață de mică, tatăl ei, venit la Timișoara de la Cernăuți, fiind hocheist de performanță. În copilăria ei, patina pe gheața care se forma pe Balta Verde – care exista cândva în zona Blașcovici. Și-a dorit să devină balerină, dar a ajuns să facă dans pe gheață. Carmen Graf a absolvit facultatea de Educație Fizică și Sport din Timișoara – cu specializare în patianj obținut la București. A devenit antrenoarea secției de patinaj al clubului Clublui Sportiv Școlar nr.1 din orașul de pe Bega, în 1976. Spune că și-a dorit să devină balerină, dar a ajuns să facă dans pe gheață.

“Am patinat, tata fiind hocheist, venind din Cernăuți, am ajuns să patinez și eu de la vârsta de cinci ani. Am prins foarte mare drag de patinaj. La 5-6 ani am fost la balet. Voiam să ajung balerină, dar nu era profesia pe care și-au dorit-o părinții. așa am continuat cu patinajul. Pe lângă sporturi pe care le-am practicat la școală, după aceea am trecut la handbal, am jucat ani de zile, la Clubul Sportiv Școlar, unde, după aceea, am fost ani de zile antrenor de patinaj. Tot timpul viața mea a fost legată de sport. Era ceva ce pe mine m-a impulsionat în viață. Mișcarea este pentru mine viață, bucurie și plăcere. Prima dată am dat la altă facultate, unde, pe vremea aceea, cu rudele în străinătate, mama fiind în Germania, nu prea aveam succes să intru. Era la Comerț Exterior, la București. Mi s-a spus că nu e prea bine să dau la acea facultate, pentru că nu voi avea niciun fel de perspective. M-am întors în Timișoara și m-am hotărât instantaneu să mă duc la Facultatea de educație Fizică și Sport, unde am terminat în 1974. Fiind șefă de promoție, am primit un serviciu foarte bun, am fost repartizată în județ, am lucrat timp de un an și jumătate ca profesoară de educație fizică și sport. Pe lângă asta mergeam tot timpul la patinaj… Pe gheață l-am întâlnit pe domnul Horosz Bela, care știa mai multe figuri, învățam tot mai multe de la el, pentri că în Timișoara nu exista niciun antrenor, învățam unul de la altul. Patinajul artistic, nu să mergi cu patinele. Domnul Horosz venise din Ungaria și avea mai multă experiență. M-a întrebat dacă nu aș vrea să mă duc să fac o specializare, pentru că se aude că se va înființa în Timișoara o secție de patinaj artistic. Așa m-am dus la București și mi-am luat specializarea în patinaj artistic”, a declarat Carmen Graf.

Patinoarul de lângă Sala Olimpia

Baza de patinaj din Timișoara era vizavi de Sala Olimpia, pe locația actualului Centru Regional de Afaceri. Patinoarul în aer liber funcționa de la finele lunii noiembrie până prin luna martie. Erau vremuri în care iarna era încă iarnă. Carmen Graf a devenit antrenoarea secției de patinaj în 1976.

“Patinoarul de lângă Sala Olimpia se înființase cu puțin timp înainte. Funcționa și ca patinoar de agrement. Ca să scoată un profit mai bun din acest patinoar, au fost căutați oameni care știau puțin să patineze și au fost făcuți instructori. Așa au apărut multe grupe de începători, iar părinții plăteau. Erau alte ierni pe atunci, era frig din noiembrie până în martie și aveam gheață. Era o sanie cu un butoi cu apă caldă, iar în spatele saniei era un sac de rafie care era găurit. Cu această sanie se făcea gheața. Patinoarul era plin tot timpul. Înființându-se acest club, nu erau copii. Am început să selecționez de la grădinițe. Făceam niște teste de muzicalitate, e anumite afinități sportive, aveau numai cinci ani copiii. și așa am adunat încet o grupă de câțiva copii, 15-20, dintre care rămâneau tot timpul doar câțiva. Copiii nici nu știau să patineze, trebuiau inițiați în patinaj. Pe parcurs s-a înființat pe patinoar un curs de inițiere, unde erau instructori care îi învățau primii pași pe ghiață. de la acești instructori mergeam și colectam…trecând prin această etapă, am ajuns să selecționez 10 copii cu care m-am prezentat în acel an la concursuri. Încet, încet grupa a devenit tot mai mare și patinatori tot mai buni. Nu aveam condiții ideale pentru antrenamente. Făceam dimineața, la ora 7.00, înainte de a merge copiii la școală. și mai făceam după masă. Am ajuns să avem rezultate foarte bune, până am plecat, în 1981, în Germania”, își amintește Carmen Graf.

Mii de copii pe gheață

Mii de copii au învățat patinajul și mulți au și practicat sportul pe gheața din zona Sălii Olimpia. Pe acest patinoar s-a practicat chiar și hocheiul. La începutul anilor ’80, a ajuns instructoare și bucureșteanca Beatrice Huștiu, participantă la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Grenoble din 1968.

“Am selecționat copii de la grădiniță, de la școală, ceream de la instructori copiii mai talentați, așa am ajuns să fac o grupă de patinatori buni. Erau chiar buni. Am participat la campionate republicane, iar Felix Sinitian, pe care l-am luat de la vârsta de șapte ani – la un an după ce am plecat eu – a devenit campion republican la categoria respectivă. În condițiile noastre vitrege eram foarte fericiți dacă ajungeau copiii pe podium. Era foarte greu, veneau părinții cu pila să ascută patinele. Am lucrat rudimentar, dar am reușit. Făceam antrenamente dimineața, la 7, înainte de ore, iar seara din nou. În fiecare zi”, a mai spus Graf.

În 1981, Carmen Graf a decis să plece în Germania, unde mama ei locuia deja de 11 ani. A continuat să antreneze patinatori la un club din orașul Stuttgart. Apoi, a făcut o specializare în kinetoterapie, meserie pe care a îmbrățișat-o până la pensie.

“Am plecat din țară pentru că aveam mama în strănătate, și ea era foarte bolnavă, la fel și bunica. Nu aveau pe nimeni acolo și m-am dus să le ajut. Adevărul este că și voiam să văd lumea, nu era posibil să călătorești. Singurele locuri erau în Ungaria, Polonia sau URSS. Și am plecat în Germania, unde am început tot cu patinajul artistic, la Stuttgart la clubul sportiv de pe Waldau, unde am fost antrenoare un sezon. Am antrenat o grupă de copii care a avut rezultate foarte bune chiar după jumătate de an. Dar eu am avut metoda românească: ori lucrezi, ori te duci. Ne și jucam, dar ei nu au știut ce e disciplina, fiecare făcea ce voia. Le-am spus că de acum fac numai ce le spun eu. În sfârșit erau condiții extraordinare. Pe o parte din patinoar erau oglinzi, să se poată vedea sportivii. Nu am continuat pentru că în perioada de vară se făcea patinaj pe role, iar eu nu m-am simțit chiar atât de bine instruită, pentru că în România nu existau acele patine cu rotile…am consuidera că ar fi mai bine să mă orientez în altă direcție. Având facultatea de Educție Fizică și Sport, am trecut la kinetoterapie….a trebuit să fac școala din nou, am mai făcut încă trei ani de fizioterapie…După care am putut lucra în spitale și să-mi deschid un cabinet particular. Ceea ce am și făcut. Am lucrat acolo până la pensionare”, a completat Carmen Graf.

Kinetoterapia, pasiune pentru o viață

Apoi, a făcut o specializare în kinetoterapie, meserie pe care a îmbrățișat-o din 1984 până la pensie.

“E adevărat că am câștigat foarte bine în sezon, dădeam și ore particulare, dar trebuia să îmi asigur un venit pe tot anul. Atunci m-am hotărât să fac școala de kinetoterapie, să pot avea un serviciu tot anul. După aceea mă duceam la patinaj numai de plăcere. În 1985, după ce am lucrat un an și la un spital, am decis să-mi deschid propriul meu cabinet de kinetoterapie. La început munca de kinetoterapeut a fost pentru mine foarte grea, pentru că am trecut de la sportul de performanță sau de mare perfoamență la oameni de aproape juribunzi de pe secția de ATI. Trebuia să fac cu ei mișcare aproape de reanimare. Era foarte greu pentru mine, de la performanța fizică a unui om, la incapacitatea de a se mișca a omului. A fost o experiență grea. Plus că trebuia să stau tot timpul în interior. Eram obițșnuită afară, în aer liber. Era o schimbare totală a modului meu de viață. dar cu perspectiva de a-mi deschide un cabinet, am zis că o să fiu mai liberă să fac cum doresc eu. Să am și timp liber, să mai fac și sport pe lângă activitatea mea de kinetoterapeut. În cabinet am lucrat extrem de mult, între 8 și 10 ore, pentru că am avut destui pacienți, pentru asta am și fost satisfăcută. Am văzut că oamenii sunt mulțumiți de munca mea….am făcut și multe cursuri de perfecționare, de psihologie, și am lucrat foarte mult și pe linia psihologică, care mi-a dat foarte multe satisfacții”, a mai povestit Graf.

Carmen Graf a ieșit la pensie când avea două cabinete private de kinetoterapie în Germania. A avut angajați și poate spune că s-a realizat din punct de vedere material.

Patinoarul din Timișoara – unde mii de copii au învățat să patineze și mulți au și practicat sportul pe gheața – a fost închis definitiv în 1992. Ce a urmat a fost haosul specific acelor ani, baza a fost mistuită de un incendiu, iar mai târziu în loc s-a construit Centrul Regional de Afaceri. Patinajul artistic a dispărut complet din Timișoara. Dar fosta antrenoare e din nou acasă, unde continuă să inspire oamenii. Carmen Graf s-a întors în România în 2020, când a decis să vândă tot ce avea în Germania și să se stabilească la Timișoara.

“Înainte de a intra în pensie, cu un an și ceva înainte, am început să mă gândesc la posibiitatea de a mă reîntoarce în România. În ultimii ani am fost de multe ori aici și mi-am dat seama că viața în România este foarte frumoasă. De fapt, Timișoara este orașul meu de suflet. Eu mă simt foarte fericită în Timișoara. Mi-am petrecut aici, totuși, 31 de ani, până la plecarea în Germania. În Germania niciodată nu m-am simțit acasă. A fost o țară în care am trăit, m-am simțit bine, dar nu m-am considerat nicioadată casă. …Pe vremea în care eu am plecat era libertatea, plus că era reintregirea familiei… Am lichidat tot, toate cabinetele și m-am reîntors definitiv în Timișoara….În Germania am fost într-un club unde se dansa liber, adică terapeutic. Am dansat 4-5 ani,am fost în schimb de experiență și în Tunisia…Întodeauna în capul meu a fost că dacă tot nu am ajuns să fiu balerină, nici patinatoare, măcar să fac dans. Așa că înainte de a mă întoarce, m-am gândit că oricum voi înființa o grupă de dans, pentru doamne de vârsta mea. Și am spus că eu fac benevol,nu cer niciun fel de recompensă. Vreau să dau ceva înapoi din ce am primit și eu!bucuria de a fi până la bătrânețe bucuroși de mișcare”, a mai declarat Carmen Graf.

De la patinaj la dans pentru vârstnici

Pentru un echilibru mental și fizic este esențial să ne păstrăm viața activă, la orice vârstă. Dansul ajută la dezvoltarea de noi abilități, stimulează memoria, ajută la relaxare… De aproape trei ani, la Casa de Ajutor Reciproc din Timișoara funcționează o clasă de dans pentru femei între 60 și 70 de ani. Aceasta a fost pusă pe picioare de Carmen Graf, acum în vârstă de 74 de ani. A fost antrenoare de patinaj artistic la Timișoara, în urmă cu aproximativ cinci decenii. Plecată în Germania în anii 80, unde s-a perfecționat în kinetoterapie, a decis să revină în orașul natal la senectute. Aici și-a continuat fără ezitare misiunea și, încă de la revenire, în 2020, a alcătuit o clasă de dans pentru pensionare.

Neurochirurgul Alexandru Vlad spune că dansul, fiind o activitate care implică corpul, mintea și emoțiile, oferă un antrenament complet. Este mai multe decât un mod de a ne menține în formă din punct de vedere fizic, este o cale de a ne menține craierul activ, flexibil și tânăr.

“Sportul e foarte sănătoș și dansul este unul din cele mai compexe mișcări, pentru că el combină nu numai mișcarea fizică, ci și mișcarea cu muzicalitatea și coordonarea. Mișcarea la dans se coordonează cu muzica. Este și o dezvoltare a creierului. …Plus că e un mod de a te cunoaște și pe tine, să-ți dansezi și emoțiile”, a continuat Graf.

Clasele lui Carmen Graf înseamnă mai mult decât mișcare: aici e vorba și de socializate. Iar doamnele, cele mai multe în jurul vârstei de 70 de ani, spun că se simt excelent, sunt conectate, fericite și mai…tinere.

“Fiind terapeută, văd foarte multe femei pe stradă, în felul în care merg. Îmi dau seama după cum merg ce probleme fizice au. Foarte multe își pot remedia aceste probleme ducându-se la un kinetoterapeut sau la o mișcare. și nu ar mai avea atâtea probleme. Femeile care vin la dans fac și pe lângă, ele vin penttu că știu că sunt și kinetoterapeută și dacă au o problemă, eu le dau sfaturi. Dar nu pot pe stradă sau la oameni necunoscuți să-i abordez și să le spun ce au de făcu”, a mai declarat Carmen Graf.