În 2021, reprezentanţii companiei Turkish Airlines, în frunte cu Ali Armagan Otlak, director general, au venit la Timişoara să discute despre posibilitatea introducerii unei curse aeriene spre şi dinspre Istanbul. De atunci și până să devină realitatea zborul cu Turkish de la Timișoara au trecut aproape șase ani. Primul zbor al companiei Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional Timișoara va avea loc miercuri cu destinația Istanbul.

Turkish Airlines va opera cinci curse pe săptămână începând din 1 aprilie, iar Istanbul este foarte ofertant din punct de vedere al zborurilor, de aici decolându-se către 300 de destinații.

“Faptul că o companie de acest calibru vine în Timiș este o confirmare a încrederii și a potențialului economic, dar și turistic, pe care îl avem. O astfel de conexiune poate aduce beneficii importante mediului de afaceri și noi oportunități de business atât pentru investitorii bănățeni, dar și pentru cei turci”, a spus Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Timișoara și Istanbul au fost legate aerian încă din octombie 2025, prin compania AnimaWings, care pe această rură are două curse pe săptămână.

Istanbul este unul dintre cele mai mari hub-uri aeriene de pe mapamond astfel că de pe Bosfor se realizează conexiuni cu întreaga lume.