Interes uriaș pentru Timișoara Tasting Tour, evenimentul care aduce pentru prima dată în România un concept de tur culinar urban. Cele 2.700 de bilete puse în vânzare pentru ediția de sâmbătă, 20 septembrie, s-au epuizat înainte de desfășurarea evenimentului.

„Am vândut toate biletele de acum două săptămâni și jumătate. Am început vânzările pe 10 iulie, iar pe 27 august evenimentul era deja sold out. Avem un public extrem de tânăr. Din chestionarele făcute reiese că majoritatea participanților au între 25 și 34 de ani, urmați de generația tânără, între 18 și 24 de ani. De la început ne-am dorit să fie un eveniment accesibil, atât pentru comunitatea locală din Timișoara și din împrejurimi, cât și pentru turiști. Nu mai găsești un eveniment de acest fel în România”, a explicat organizatoarea, Tania Dinu.

Conceptul Tasting Tour reunește 50 de locații din centrul orașului — Piața Unirii, Piața Libertății, Piața Victoriei și Piața Sfântul Gheorghe. Cei care au cumpărat bilete primesc o brățară de acces care le permite să intre o singură dată în fiecare restaurant sau bar participant.

Prețul unui bilet a fost stabilit inițial la 80 de lei, dar, după majorarea TVA, costul final a ajuns la 90 de lei.

Fiecare dintre cele 50 de locații a pregătit un preparat special, unic în traseu: unele oferă mâncare, altele băuturi. „Fiecare locație a trebuit să gândească puțin și dimensiunea porțiilor, având în vedere că este vorba de un tasting tour. Nu am vrut să oferim porții întregi de meniu, să facem risipă și ca oamenii să nu mai poată continua după primele două locații. Am dorit ca participanții să experimenteze cât mai multe opriri”, a adăugat Tania Dinu.

Accesul în eveniment se face pe baza brățării, care trebuie ridicată în ziua de sâmbătă, 20 septembrie, din trei puncte de pick-up: Elements Bespoke Bar, Toffee Coffee sau Berăria 700. Aceasta trebuie purtată pe tot parcursul turului și, împreună cu biletul, garantează degustările incluse.

Traseul începe la ora 18.00 și se încheie la ora 1.00 noaptea. Restaurantele servesc până la ora 24.00, iar barurile rămân deschise până la 1.00. Participanții vor primi și o hartă cu toate locațiile incluse.

Pe lângă partea gastronomică, Timișoara Tasting Tour aduce și o experiență culturală. Muzicieni și DJ locali vor anima centrul orașului, transformând spațiile în adevărate puncte de festival unde comunitatea se întâlnește în jurul gusturilor și al muzicii.