În 15 septembrie, de praznicul Sântului Iosif cel Nou de la Partoș, Timișul este în sărbătoare. Elevii nu merg la cursuri, întrucât la nivel de județ este zi nelucrătoare. Este și ziua în care Catedrala Mitropolitană din Timişoara îşi cinsteşte, prin rugăciune, ocrotitorul spiritual.

Moaştele Sfântului Iosif a fost adusă în Catedrală pe 7 octombrie 1956, la 300 de ani de la moartea ierarhului, atunci când Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş.

Despre Iosif cel Nou se ştiu destul de puţine. S-a născut în 1568, la Reguza, actuala localitate croată Dubrovnik. Părinţii (tatăl lui, Giovani Frusco, era italian sau venețian, iar mama din Limnos și se zice că ar fi fost grecoiacă sau aromână) l-au botezat Iacob. La vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrid (în actuala Macedonia de Nord) să înveţe carte, iar la 15 ani decide să se călugărească.

Pleacă pe Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator, acolo unde primeşte numele de Iosif. Devine sihastru şi vindecă multe boli. Este numit egumen la Mănăstirea Sântul Ştefan din Adrianopol (actualmente oraşul turcesc Edirne) vreme de şase ani, iar apoi revine pe Muntele Athos, la Mănăstirea Cutlumus.

La vârsta de 80 de ani, se retrage la Mănăstirea Vatoped, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit, în timp ce regiunea se afla sub ocupaţia Imperiului Otoman (1552-1716). În acea perioadă, românii şi sârbii se rugau împreună, iar slujbele se ţineau numai în limba sârbă.

Paşa de Timişoara a avut o relaţie apropiată cu Iosif. Se spune că mulţi turci care s-au lepădat de legile lor, au primit botezul de la Iosif.

A păstorit credincioşii din Banat vreme de trei ani. Se spune că a săvârşit numeroase minuni, printre care stingerea unui incendiu izbucnit în cetatea Timişoara.

În 1653, Iosif se retrage la mănăstirea de la Partoş (un sat din comuna Banloc, judeţul Timiş), unde avea să moară peste trei ani, la vârsta de 85 de ani. A fost îngropat în mica biserică a mănăstirii, într-un mormânt zidit la intrare.Pe lespedea aşezată deasupra mormântului a fost scris: „Sviatitel Iosifa novii bivsil Mitropolita Temisvarskii” (în traducere “Preasfinţitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timişoarei”).

Ruga Timișoarei

Astăzi, de la ora 17.00, în Parcul Rozelor are loc una dintre cele mai frumoase sărbători ale orașului: Ruga Timișoarei, dedicată Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Casa de Cultură aduce pe scenă cântecul, jocul și portul bănățean: artiștii de la Ansamblul Timișul, alături de voci tinere și consacrate ale muzicii bănățene, vor oferi un spectacol pentru toate vârstele.