Academia Regală Suedeză de Științe a anunțat joi după-amiază că Premiul Nobel pentru Literatură din 2025 i-a fost decernat scriitorului maghiar László Krasznahorkai, „pentru opera sa impresionantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”, potrivit HotNews.ro.
Academia îl descrie pe Krasznahorkai drept „un mare scriitor epic din tradiția Europei Centrale, care continuă linia de la Kafka până la Thomas Bernhard, definit prin absurdism și exces grotesc”. Totodată, se subliniază că „paleta sa artistică este mult mai amplă, autorul orientându-se și spre Est, unde adoptă un ton mai contemplativ și mai rafinat”.
Conform News.ro, din 1901 au fost acordate 117 premii Nobel pentru Literatură, oferite unor 119 laureați. Premiul nu a fost decernat în șapte ani, mai ales în timpul celor două războaie mondiale.
Până acum, 18 femei au primit Nobelul pentru Literatură — prima fiind Selma Lagerlöf în 1909. Doi scriitori au refuzat premiul: Boris Pasternak (1958), forțat de autoritățile sovietice, și Jean-Paul Sartre (1964), care a refuzat toate distincțiile oficiale.
Niciun autor nu a câștigat premiul de două ori. Ultimul caz postum a fost în 1931 (Erik Axel Karlfeldt); din 1974, regulile interzic premiile postume.
Premiile Nobel din 2025, până în prezent
Ca de obicei, Premiul pentru Literatură este al patrulea anunțat de Academia Regală Suedeză de Științe în seria Nobelurilor din acest an. Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat cercetătorilor Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi pentru descoperirile lor privind celulele T, considerate „gardienii” sistemului imunitar. Premiul Nobel pentru Fizică i-a recompensat pe John Clarke, Michel Devoret și John Martinis pentru contribuțiile lor la dezvoltarea fizicii cuantice. Miercuri, Premiul Nobel pentru Chimie a fost decernat oamenilor de știință Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar M. Yaghi pentru crearea structurilor metal-organice (MOF).
Următorul laureat, cel al Premiului Nobel pentru Pace, va fi anunțat vineri, la ora 12, iar luni, 13 octombrie, va fi dezvăluit câștigătorul Premiului Nobel pentru Științe Economice, decernat în memoria lui Alfred Nobel.


