Geza Molnar, unul din cei mai mari promotori ai comunei Otelec, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 51 de ani, după o lungă luptă cu o boală necruțătoare. Geza Molnar a fost inițiatorul muzeului de la Școala Veche din Otelec, deschis în urmă cu câțiva ani.
“Ne luăm rămas bun de la domnul Molnar Geza, un om cu suflet mare, sprijin al vieții creștine în Parohia Romano-Catolică Otelec și în comunitățile aparținătoare, inițiator al Muzeului local din Școala Veche catolică din Otelec, bijutier și restaurator al numeroase obiecte de cult (vase sacre), fotograf pasionat, susținător al Biroului de Presă al Episcopiei noastre. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ni l-a dăruit, cu harurile și darurile lui, că l-am cunoscut și că am colaborat, discret, dar cu mult suflet și îl rugăm să îl răsplătească însutit în Ceruri, alături de sfinții săi! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transms cei de la Episcopia Romano-Catolică Timișoara.
Geza Molnar a fost și un apropiat al celor de la Ecluze pe Bega, punând umărul la revitalizarea portului din Otelec.
“Cu durere în suflet suntem nevoiți să ne luăm rămas bun de la Geza Molnar, prieten apropiat al proiectului Ecluze pe Bega,
și al spiritului viu al Begheiului. Geza a administrat cu foarte multă pasiune Școala veche Otelec, veche școală și casă de rugăciuni transformată în muzeu și centru cultural, loc care ne primea mereu cu căldură, atât pe noi cât și pe invitații noștri din Serbia sau alți turiști. Rămas bun, Geza, ne vei lipsi. Însă știm sigur că energia ta va rămâne în curtea Școlii și în unduirile râului. Drum lin, îți mulțumim pentru tot!”, au transmis cei de la Ecluze pe Bega.


