Nora Mihalka este o legendă a sportului timișorean. A fost vicecampioană mondială în două rânduri, în 1969, la München, pe echipe și la dublu, alături de Maria Alexandru.

Nora Mihalka s-a născut în 1945, la Carei, dar apoi s-a mutat la Arad, unde a fost legitimată la Asociația Sportivă Voința Arad și CS Arad, iar ulterior s-a stabilit la Timișoara, unde trăiește și astăzi.

A apărut pentru prima dată pe plan internațional în 1962, când, la Campionatele Europene de juniori de la Bled, a ajuns până în finală împreună cu Mariana Jeandrescu.

„Când eram mică, jucam fotbal cu băieții. De ping-pong, cum se numea atunci, m-am apucat la 12 ani. Sora mea fusese în excursie în Ungaria și mi-a adus de acolo o paletă și 12 mingi. Profesorul din Tășnad, unde făceam școala, mi-a dat o carte despre acest sport, iar după ce am citit-o, m-a convins atât de mult încât am devenit nelipsită din sală. Visam că pot vedea continente și țări străine, iar într-o perioadă cu multe lipsuri, acest lucru m-a ambiționat. În 1959 am participat la Criteriul European, un fel de Campionat European pentru juniori. Acolo, în primul tur, am învins o favorită din Germania. Un antrenor de la Arad nu a stat pe gânduri: s-a dus la familia mea și a convins-o să mă lase să vin la Arad”, a declarat Nora pentru revista Născut pentru Sport.

În perioada 1966–1969 a devenit de cinci ori campioană națională a României: în 1969 la simplu, între 1966 și 1968 de trei ori la dublu, împreună cu Maria Alexandru, și în 1968 la dublu mixt, cu Adalbert Rethi.

A câștigat 15 medalii de aur la campionatele balcanice. Între 1963 și 1973 a participat la șase campionate mondiale.

La campionatele europene a ajuns în semifinale la dublu în 1968 și 1974: în 1968 cu Maria Alexandru, iar în 1974 cu Magdalena Leszay.

Cea mai bună clasare a sa în clasamentul mondial ITTF a fost locul 12, la mijlocul anului 1969.

Eleonora s-a căsătorit la începutul anilor 1970 și ulterior a evoluat sub numele Vlaicov-Mihalca.

S-a mutat la Timișoara pentru a urma facultatea, educația fiind importantă și în acele vremuri, și s-a reunit cu frații ei pe Bega, care au venit și ei la studii. Succesele au continuat atât pe plan național, cât și internațional.

Mai bine de 30 de ani a fost profesor de educație fizică și sport la Dumbrăvița.

„După 15 ani de mare performanță, m-am hotărât să mă retrag. După ce am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport de la UVT, am ales să fiu profesoară, iar timp de 30 de ani am predat la școala din Dumbrăvița. Ca dascăl, am făcut tot ce am putut pentru a aduce copiii spre sport și cred că am reușit”, a mai spus Nora.

Joi, 26 martie, de la ora 18.00, Nora Mihalka va fi invitata istoricului și publicistului Bodo Barna la cafeneaua de la Casa Maghiară.