Primăria Timișoara a finalizat lucrările de punere în siguranță a Sinagogii din Fabric, primul pas important pentru salvarea și reactivarea acestui monument istoric. Intervențiile au vizat oprirea procesului de deteriorare și pregătirea clădirii pentru etapa de reabilitare. Astfel, au fost executate lucrări de reparare a învelitorii acoperișului, pentru a opri infiltrațiile de apă, de consolidare a elementelor cu structură la risc și de îndepărtare a componentelor aflate în pericol de prăbușire. Totodată, vitraliile au fost protejate cu placaj, iar elementele decorative fragile au fost demontate și depozitate în condiții de siguranță.

Zilele acestea, placajele care au acoperit geamurile sinagogii au fost acoperite cu panouri colorate, realizate 3D, cu diferite desene, dând monumentului o nouă imagine. Asta în condițiile în care sinagoga este una dintre cele mai vizitate și fotografiate clădiri de către turiști.

Aici va fi amenajat un centru comunitar de educație și co-learning, cu bibliotecă publică, spații pentru copii și tineri, o zonă de alimentație publică, dar și un spațiu memorial care să păstreze vie istoria locului.

Sinagoga din Fabric este singurul monument istoric din România, selectat dintr-un total de 225 de situri nominalizate din întreaga lume, care a fost inclus în anul 2022, alături de alte 24 de situri culturale din Australia, America de Nord, America de Sud, Asia, Africa și Europa, de organizația World Monuments Fund, cu sediul la New York, pe lista siturilor cultural a căror conservare are o importanță vitală și totodată care vor beneficia de finanțare pentru lucrări de reabilitare.

La finalul anului 2023 Municipiul Timișoara a preluat în administrare Sinagoga din Fabric, monument istoric (TM-II-m-B-06128), parte din Ansamblul urban „Fabric” (II) (TM-II-a-A-06097), de la Comunitatea Evreilor din Timișoara, iar în prezent municipalitatea se află în proces de achiziție a serviciilor aferente unei puneri în siguranță a monumentului.

Sinagoga din Fabric este situată într-unul dintre cartierele istorice ale Timișoarei și a fost construită între anii 1885-1889, în stil neo-maur, pe malul unui braţ mai vechi al râului Bega, după proiectul arhitectului maghiar Lipót Baumhorn, care a conceput, între altele, și sinagogile neologe din Brașov și Szeged.