Părintele Tifel. Marele maestru al culorilor, care din Timișoara și Banat a pornit să ne facă viața mai frumoasă, mai colorată și mai luminoasă

În cele ce urmează nu vom vorbi despre un maestru al pensulei sau al fotografiei, ci despre cel care, datorită talentului, curiozității și creativității sale, a reușit să ridice chimia la rang de artă. Cel care, stăpânind cu precizie formulele și interacțiunile chimice, matematica, fizica și alte științe conexe, ca adevărat maestru al culorilor, a creat în premieră în România un produs, apoi o gamă întreagă, care ne-a făcut viața mai frumoasă, mai colorată și mai sănătoasă.
Numele companiei producătoare – TIFEL – a devenit un termen comun în regiunea noastră, am putea spune chiar că s-a înnobilat. La Timișoara și în Banat astăzi – indiferent ce etichetă se află pe găleata de vopsea cumpărată – toată lumea își zugrăvește apartamentul cu „tifel”, adică vopsea pe bază de apă.

Cu acest prilej îl sărbătorim la împlinirea vârstei de 90 de ani pe inginerul chimist Tamás László.
Plin de viață și de bună dispoziție, l-am vizitat la apartamentul său din Timișoara, unde ne-a spus că, deși s-a născut la Aiud, legăturile lui cu Timișoara sunt indestructibile și că, în toți anii petrecuți în Germania, el și familia sa nu s-au desprins niciodată de orașul de pe Bega.

„Exact acum nouăzeci de ani m-am născut la Aiud, un oraș care atunci avea o populație majoritar maghiară, cu atmosferă și tradiții maghiare remarcabile. Din cauza unei reglementări, nu am putut fi primit la renumitul Colegiu Bethlen Gábor decât la șapte ani, așa că la șase ani am început școala la o instituție cu predare în limba germană. Este relevant pentru acea vreme faptul că, în 1941, când am fost înscriși, patruzeci de elevi am început anul școlar!

Tatăl meu a crescut orfan și a fost luat sub protecție de proprietarul hotelului și restaurantului Szeidl din Aiud, datorită căruia a învățat meseria de cofetar la celebra cofetărie Gerbeaud din Budapesta. A făcut armata timp de opt ani pe fronturile italiene în Primul Război Mondial, iar la întoarcere, la Aiud, s-a căsătorit cu mama mea, provenită din familia Király-Barcsay. Până la instaurarea regimului comunist, ca administrator de prăvălie, tatăl meu a reușit să asigure familiei o existență stabilă, dar după naționalizare au urmat vremuri extrem de grele.

Anii de școală și moștenirea Colegiului Bethlen

În anii de școală, la Colegiul Bethlen din Aiud, am învățat enorm. Am primit lecții de omenie, demnitate și cinste, pe lângă materia școlară propriu-zisă. Școala avea ca scop nu doar transmiterea de cunoștințe, ci și educația morală. Îmi amintesc cu drag de profesorii mei, Zsigmond Vita și Sándor Lőrincz. Primul ne preda limba maghiară și franceza, iar celălalt limba maghiară și, în același timp, ne forma ca maghiari.

În acei ani m-am împrietenit foarte bine cu colegii mei Gábor și Frédi. Frédi a ajuns un renumit psihiatru, iar Gábor, fiu de pastor reformat, nu a avut voie să își continue studiile din cauza regimului de atunci. Noi trei am fondat o echipă de baschet și am devenit treptat cei mai buni din zonă, jucând adesea cu echipe din Cluj. Întotdeauna am iubit și am savurat învățătura și sportul.”

Drumul către chimie

– Ce v-a atras spre chimie?
„Ca elev de liceu intenționam să dau la Facultatea de Medicină din Târgu Mureș. Dar nu a fost așa, pentru că un prieten foarte bun, tot din Aiud, Endre Borsos, care era atunci student în ultimul an la Timișoara, m-a chemat acolo și m-a convins că orașul este un loc minunat, unde poți învăța și te poți distra.

Îmi plăcea și chimia, așa că nu mi-a fost greu să trec admiterea, deși la Timișoara concuram zece pe un loc. Am intrat cu succes și mi-am dat seama că nu stăpâneam suficient limba română. Deși la matematică rezolvam toate problemele, nu puteam explica în română cum le-am făcut, necunoscând terminologia de specialitate. Până la urmă am reușit să-mi perfecționez româna, viața de student a fost minunată, mi-am făcut mulți prieteni, am învățat mult.

În octombrie 1956, la un bal studențesc, am cunoscut-o pe soția mea, Jóka, descendentă dintr-o veche familie timișoreană. Am avut doi copii: Mónika, care acum este medic la Târgu Mureș, și Péter, care a studiat în Germania și a muncit mult, atât în compania pe care am fondat-o în 1993, cât și în viața publică. Bunicul soției mele a fost Andor Osztie, o personalitate marcantă a vieții culturale maghiare timișorene din anii ’20.”

Debutul profesional la Făgăraș

„După absolvire am fost repartizat la Făgăraș. Am lucrat aproape doi ani în uzina chimică de acolo. La început m-au întrebat unde vreau să lucrez: la cercetare, la proiectare sau în producție. Am ales producția, pentru că voiam să cunosc în detaliu toate procesele. Curând mi-am pus în valoare inițiativa și creativitatea și am inventat o procedură inovatoare, prin care producția unor produse s-a mărit de cinci ori.”

Ani timișoreni – uzina de vopsele și recunoașterea profesională

„După aproape doi ani m-am întors la Timișoara, unde funcționau trei mari uzine chimice: fabrica de detergenți, uzina petrochimică Solventul și fabrica de vopsele Dózsa (mai târziu Azur). Eu am început la fabrica de vopsele, condusă de directorul Harangozó. Am fost extrem de interesat de toate procesele și le-am învățat rapid, câștigând respect profesional.

În peste zece ani am fost trimis în cel puțin douăzeci de țări, fie pentru a stabili relații comerciale, fie pentru a rezolva probleme tehnice sau reclamații legate de produsele noastre. Am participat și la multe cursuri și congrese. Am ținut chiar prezentări la Timișoara, la „Mică Enciclopedie”, condusă de prietenul meu, dr. György Matekovits, unde diapozitivele mele din străinătate erau foarte apreciate.

În 1985 am fost numit director al Institutului de Cercetare al uzinei. Atunci m-am dedicat cercetării, fiind fascinat de problema producerii vopselelor pe bază de apă. În România nu exista așa ceva. Pentru că materiile prime inflamabile cauzaseră de mai multe ori incendii, visul meu era să produc vopsele pe bază de apă. Am avut posibilitatea de a face cercetări și experimente, care mai târziu au dat rezultate…”

După Revoluție – o nouă epocă și mutarea în Germania

„După 1989 lumea s-a schimbat și la uzina Azur. Am fost rugat luni de zile să accept funcția de director general, dar nu am acceptat, pentru că ne pregăteam deja să ne mutăm în Germania. În vara lui 1991 am emigrat, mai întâi eu cu soția, apoi și fiul nostru și socrul.

Am decis asta și din cauza situației din România de atunci – „martie negru” la Târgu Mureș, manifestările antiminoritare și extremiste. Dar nu ne-am rupt niciodată de Timișoara. Nici în Germania nu am renunțat la visul meu. Acolo am găsit metoda de producere a vopselelor pe bază de apă și am pus la punct procesul tehnologic. Dar visul s-a împlinit abia în 1993, când m-am asociat cu doi vechi prieteni timișoreni, domnul Armașu și János Sebestyén.

Numele TIFEL provine din contopirea începuturilor numelor Timișoara și Fellbach (oraș din Germania) și s-a dovedit foarte inspirat.”

Nașterea TIFEL – un vis devenit realitate

„Odată cu înființarea Tifel am colaborat și cu compania germană Hoechst, care ne furniza materii prime. Tot eu am proiectat unitatea de producție din Giarmata, am selectat personalul, m-am ocupat de tot. În iunie 1993 am pornit producția, exclusiv de vopsele lavabile pe bază de apă – primii din România. Într-un singur an am ajuns la aproape o mie de tone, deși în afară de apă, toate materiile prime le importam, cu mari eforturi, înfruntând birocrația, lipsa legislației, slăbiciunile sistemului bancar. Familia mea a fost un mare sprijin – soția și fiul meu au muncit enorm pentru firmă.”

Cum a primit piața noul produs

„Produsele noastre au fost primite excelent, atât de persoane fizice, cât și de firme de construcții. Se stătea la coadă pentru vopsea. Cu pigmenții noștri, am început să colorăm lumea.

Apoi am trecut la lacuri pentru mobilă pe bază de apă – o mare noutate la nivel european. Puțini credeau atunci că așa ceva e posibil. Am produs și rășini sintetice, tencuieli decorative, adezivi.

Anii au adus pe piața din România companii multinaționale, cu campanii publicitare uriașe și produse ieftine, de calitate îndoielnică. Noi am continuat să oferim calitate constantă, de aceea firma funcționează și după 32 de ani de la înființare. Sunt mândru că, la 58 de ani, eu am produs cu mâna mea primul kilogram de vopsea lavabilă pe bază de apă din România și le-am arătat celor adunați cum se aplică pe perete.

De la început până în 2007 fabrica a fost condusă de doamna director Luminița Pantea, apoi de doamna Carmen Skoda, ambele având contribuții imense, pentru care le mulțumesc. Astăzi, compania Tifel are 22 de angajați și lucrează cu circa 200 de materii prime – un fapt în sine remarcabil.”

Familie, credință și comunitate – adevăratele sprijinuri ale succesului

„Fără îndoială, totul se datorează lui Dumnezeu. De nenumărate ori, inclusiv în boala gravă din 2007, am simțit harul Său. Familia mea a avut un rol uriaș în succesul firmei și în cariera mea, iar legătura cu comunitatea maghiară din Timișoara a fost mereu importantă pentru noi toți.”

Susținător al comunității maghiare timișorene

„În încheiere, nu pot să nu amintesc faptul că firma Tifel și inginerul chimist Tamás László au fost timp de decenii un sprijin important al comunității maghiare din Timișoara. Au sprijinit apariția ziarului nostru, a anuarului de istorie locală, dar și liceul maghiar, biserica, organizații caritative și civice, precum și publicarea de cărți.”

Makkai Zoltán