La doar 25 de kilometri de Timișoara și 30 de kilometri de Arad, în inima Câmpiei Banatului, stațiunea Băile Călacea rămâne o destinație emblematică pentru turismul balnear din vestul României. Poziționată într-o zonă liniștită, dar ușor accesibilă, stațiunea atrage anual numeroși vizitatori care caută tratamente medicale, recuperare sau pur și simplu relaxare într-un cadru natural.

Apele termale, cu temperaturi între 38 și 39 de grade Celsius, sunt recunoscute pentru efectele lor terapeutice încă din anii 1880. Primele mențiuni documentate despre izvoarele curative datează din perioada Imperiului Austro-Ungar, când Banatul era una dintre regiunile europene cu preocupări avansate pentru sănătate publică și igienă. Inițial folosite de localnici, apele termale au atras repede atenția vizitatorilor din Timișoara și Arad.

Primele amenajări oficiale ale stațiunii au avut loc între 1906 și 1916, cu clădiri pentru tratament și cazare. O etapă importantă de modernizare a avut loc în anii ’70, când au fost extinse facilitățile și construite clădirile care funcționează și astăzi, adaptate ulterior standardelor moderne.

Astăzi, complexul oferă o gamă completă de servicii: bază de tratament modernă, peste 100 de locuri de cazare în vile de trei stele, servicii de masă, bază sportivă, loc de joacă pentru copii și ștrand cu trei bazine – olimpic, cu apă termală și pentru copii. „Avem o bază de tratament și peste 100 de locuri de cazare. În fiecare zi, între 50 și 60 de pacienți vin pentru proceduri de recuperare locomotorie sau afecțiuni reumatismale. Recomandăm pachetele cu cazare și masă, pentru o eficiență maximă”, spune administratorul Marcel Meltiș.

Prețurile variază între 1.150 de lei pentru un sejur de cinci zile și 3.400 de lei pentru 17 zile, în funcție de pachet, iar tratamentele sunt decontate parțial prin Casa Națională de Pensii și filialele județene. Aceasta face ca stațiunea să fie frecventată de pensionari, dar și de persoane active care au nevoie de recuperare medicală după accidente sau intervenții chirurgicale.

„Vin la Călacea de aproape zece ani. Am probleme cu coloana și genunchii, iar după fiecare cură mă simt mult mai bine. E liniște, nu e aglomerație și personalul e foarte atent”, spune Ioan M., 67 de ani, din Arad.
„Nu e o stațiune comercială, ci una de tratament adevărat. Pentru mine asta contează”, adaugă Elena P., 58 de ani, din Timișoara.

Apele termale sunt recomandate pentru afecțiuni reumatismale degenerative, probleme ale aparatului locomotor, tulburări ale sistemului nervos periferic, afecțiuni digestive sau renale. Procedurile includ kinetoterapie, electroterapie, masaj terapeutic, băi calde, împachetări cu parafină și hidrokinetoterapie. Există însă și contraindicații: nu sunt recomandate persoanelor cu boli articulare acute, afecțiuni cardiace grave, tumori maligne, epilepsie sau femeilor gravide.

Stațiunea se întinde pe 15 hectare, mare parte ocupate de un parc dendrologic cu arbori maturi, alei umbrite și zone de odihnă. În trecut funcționa și o grădină zoologică, acum desființată, însă păunii și păsările ornamentale au rămas un simbol al zonei. „Pentru copii e o bucurie să vadă păunii, iar pentru adulți e un loc de liniște”, spune Maria L., din Lugoj.

Administratorii pregătesc noi investiții, printre care modernizarea bazei de tratament, aparatură medicală performantă, instalarea unui generator electric și panouri fotovoltaice. „Avem suficient loc pentru a ne extinde și vrem să ridicăm standardele la nivelul cerințelor actuale”, adaugă Marcel Meltiș.

Într-o perioadă în care multe stațiuni balneare din România se confruntă cu dificultăți financiare și lipsa investițiilor, Băile Călacea rămâne un exemplu de continuitate și potențial. Resursele naturale, istoria bogată și atracțiile turistice din jur o transformă într-o destinație completă pentru sănătate, relaxare și turism cultural în vestul țării.

Vânătoare ]n zona Băile Calacea

Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Delta Banatului a fost înființat în anul 2011 din pasiune pentru acest sport nobil, vânătoarea.
Scopul principal al asociaţiei îl constituie gestionarea vânatului în scopul conservării biodiversităţii faunei sălbatice, menţinerea echilibrului ecologic, exercitării vânatorii şi al satisfacerii altor cerinţe social economice, asigurarea şi protejarea posibilităţilor de practicare a vânătorii, ca modalităţi de odihnă activă şi de petrecere a timpului liber, în spiritul conservării biodiversităţii şi echilibrului în natură.

„Ieșiți cu o atitudine bună, cu respect pentru fauna pe care o vânați și pentru pădurea și câmpurile în care vă plimbați. Cufundați-vă în experiența în aer liber. Îți va curăța sufletul și te va face o persoană mai bună.” – Fred Bear
AVPS „Delta Banatului 2011” gestionează următoarele fonduri cinegetice situate în zona de câmpie, județul Timiș: fondul cingetic nr. 10 denumit Bărăteaz în suprafată totală de 8.334 ha și fondul cinegetic nr. 75 denumit Becicherecu Mic în suprafață totală de 10.064 ha.

Principalele specii de interes cinegetic sunt: mistrețul, căpriorul, iepurele și fazanul. Dintre răpitoare se regăsește șacalul și vulpea.
Alte specii de interes cinegetic supuse recoltării cu respectarea prevederilor legale și a periodelor de vânătoare sunt: porumbel gulerat, turturică, guguștiuc, prepeliță, ciocârlie de câmp, gârliță mare, rață mică, rață mare, becațină comună, cioară grivă, cioară semănătură și coțofană.

„Vânătoarea te învață răbdare, disciplină, etică, durabilitate, apreciere, încredere, perseverență și muncă grea.” – Anonim.

Atracții turistice în zonă

În apropiere se află mai multe atracții turistice. Conacul Hodoni este o clădire reprezentativă a Banatului rural, legată de istoria nobilimii locale și modernizarea agriculturii în secolul al XIX-lea.

Satul Hodoni se află la 30 de kilometri de Timişoara, fiind o localitate menţionată în documente începând cu anul 1717. În anul 1812, familia de baroni Manaszy-Barco dobândeşte proprietatea şi îşi ia cognomenul „de Hodony”. Familia Manaszy-Barco de Hodony a fost una importantă în zona Banatului, având numeroase alte proprietăţi, iar membrii ei erau activi în Parlamentul de la Budapesta.

În anul 1840, se construieşte “curia” (conacul) familiei de baroni, amplasată pe un domeniu care cuprindea numeroase clădiri anexe, parcuri, plantaţii de arbori şi alei. Amplasamentul domeniului, vizibil în hărţi din anii 1860, este identic cu cel de astăzi.

După anul 1874, domeniul trece succesiv în proprietatea altor familii: 1874 – arhiducele Ioan de Toscana, în 1877 este proprietară Francisca Todesco, în 1879 proprietarii au fost Eross Béla şi Ghéza, iar de la aceştia, în 1888, l-au cumpărat Kastory Ioan şi Mihai, ultimul rămânând proprietar pentru o perioadă mai îndelungată.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial domeniul a fost cumpărat de către Toma Surlaş, un comerciant din Timişoara.

În anii ‘60, domeniul este naţionalizat de regimul comunist şi trecut în proprietatea statului. Conacul şi domeniul înconjurător au funcţionat drept casă de protocol pentru celebrul Comtim, cel mai mare combinat de creşterea porcilor din Europa de Est.

În anul 2004, conacul este redobândit de către proprietarii de drept, moştenitorii familiei Surlaş.

Conacul Hodoni a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Este declarat monument istoric, fiind inclus pe lista monumentelor de arhitectură a judeţului Timiş.

Conacul Hodoni este acum o locaţie destinată exclusiv evenimentelor de ţinută, situată în mijlocul naturii, într-un domeniu de peste zece hectare, format din parc dendrologic cu specii rare de copaci, iaz şi livadă cu multe feluri de pomi fructiferi.

Fie că este vorba despre evenimente private, ca nunţi, botezuri, reuniuni de familie sau de firmă, cum ar fi prezentări, conferinţe, seminarii, training-uri, sesiuni de teambuilding, Conacul Hodoni este o locaţie rafinată şi discretă. 

Salonul principal, format din trei încăperi, poate primi până la o sută de persoane.

Se pot organiza evenimente, concerte, atât indoor, cât şi outdoor.

Castelul Mercy de la Carani

În satul Carani, comuna Sânandrei, se află un alt monument istoric important: castelul Mercy.
Castelul a fost construit în anii 1733 – 1734 și este declarat monument istoric, cu codul LMI TM-II-m-A-06192.
Numele îi vine de la contele Claudius Florimund Mercy, născut în Lorena, numit guvernator al Banatului dupa Pacea de la Passarowitz, când Imperiul Otoman a acceptat să cedeze Imperiului Habsburgic teritoriile cucerite. Contele Mercy, care avea și un palat în Timișoara, și-a construit la Carani o reședință secundară.
Mai mult ca probabil, Contele Florimund Mercy nu a apucat să locuiască în castel, deoarece a decedat în 1734, an în care a fost terminat și castelul.

După 1948, castelul din Carani a fost naționalizat și transformat în sediul C.A.P. din localitate, funcționalitate păstrată până în anul 1989.

După 1989, castelul a fost restituit unui urmaș din Austria, care nu s-a ocupat de el, astfel că în prezent a devenit o ruină.
Construcţia este o adevărată ruină, iar viitorul clădirii este în ceaţă.

Castelul Mercy, asociat cu administrarea Banatului după eliberarea de sub dominația otomană, simbolizează modernizarea regiunii și influența occidentală.

Mlaştinile Satchinez

La câțiva kilometri se află vulcanii noroioși de la Seceani, un fenomen geologic rar, precum și rezervația „Mlaștinile de la Satchinez”, cunoscută pentru biodiversitate și coloniile de păsări protejate.

Sălbăticie. Mlaştinile Satchinez din Timiş, un ecosistem deosebit de frumos prin diversitatea sa, supranumite Delta Banatului, încep să fie promovate şi cunoscute de către autorităţi şi de iubitorii de natură.

Aflată la 28 de kilometri de Timişoara, rezervaţia ornitologică „Mlaştinile Satchinez“ a fost mai mereu un loc ţinut departe de ochii turiştilor.

Unul dintre motive ar fi că accesul la rezervaţie este destul de greoi. Din comuna Satchinez, se mai poate merge cu maşina doar câţiva kilometri, pe un drum de pământ. Restul drumului se face pe jos şi poate să dureze şi două ore.

De altfel, nu se doreşte realizarea unei şosele asfaltate, pentru a nu perturba habitatele. În aria protejată, accesul este restricţionat pentru vizitatori. În plus, nici dacă ai vrea, nu te-ai putea plimba, având în vedere solul mocirlos. O aventură în rezervaţie de capul tău ar fi primejdioasă, de accea este nevoie de ajutorul unor specialişti.

Este însă un loc foarte interesant pentru ornitologii şi biologii care studiază fauna.

Sunt aproximativ 150 de specii de păsări (dintre care 42 de specii cuibăritoare), majoritatea protejate pe plan european. Tot aici găsim 93 de specii de plante acvatice şi peste 900 de specii nevertebrate.

În rezervaţie trăiesc, de asemenea, vulpi, iepuri, căprioare şi porci mistreţi.

Vegetaţia luxuriantă existentă în perimetrul rezervaţiei propriu-zise constituie un excelent camuflaj pentru cuibărit şi clocit. Ochiurile deschise de apă în mijlocul bălţilor sunt înconjurate de fâşii de stufăriş.
Salciile şi florile sălbatice, în special trandafirii sălbatici, completează peisajul.

Arie protejată din 1941

Rezervaţia numită şi Delta Banatului a devenit arie protejată în 1942, în urma eforturilor renumitului ornitolog Dionisie Linţia, care a înfiinţat şi prima Staţiune Ornitologică din România şi a creat Asociaţia Bănăţeană de Protecţie a Naturei.

„În primul rând, termenul de mlaştină e cam impropriu spus. E tradus un pic greşit din germană. În Satchinez a fost colonizată o populaţie germană. De la ei vine. Dar e un fel de smârc, să fim mai aproape de realitate. În cadrul Academiei, ca preşedinte al Comisiei Monumentelor Naturii, am un dosar uriaş despre Satchinez. Cu tot ce s-a întâmplat din 1942. Dionisie Linţia, părintele ornitologiei din România, a pus sub protecţie această zonă. Ea a fost mult mai vastă. Ce avem astăzi e doar a 30-a parte din ce a fost“, a spus Dan Stănescu, care a făcut cel mai amplu studiu despre mlaştinile de la Satchinez.

Acest habitat natural este o reminiscenţă a vechilor mlaştini care acopereau aceste ţinuturi până la mijlocul secolului al VIII-lea.

Printre speciile de păsări de la Mlaştinile Satchinez se află egreta mică, egreta mare, piciorongul, stârcul pitic, stârcul galben, stârcul de noapte, stârcul roşu şi stârcul cenuşiu. În anii ’40, Dionisie Linţia a cerut ca zona să fie protejată după ce tot mai multe egrete au început să fie vânate.

 „Egretele erau în număr foarte mare în zonă. La vremea respectivă, pana egretei era folosită la pălăria doamnelor importante. Pentru a pune la dispoziţia modei aceste pene, egretele erau împuşcate. Când s-a dat o lege pe ţară care interzicea împuşcarea egretelor, Linţia a profitat şi a spus că la Satchinez avem egrete care nu puteau fi împuşcate, cerând să se creeze o zonă protejată“, a mai povestit Dan Stănescu.

Rezervaţia propriu-zisă, fără zonele de tampon, se întinde pe 122 de hectare. Cândva a fost însă mult mai mare… La fel, numărul păsărilor a fost incomparabil cu cel de azi, iar de asta vinovat se face omul!

Mlaştina aparţine comunei Satchinez, dar întreaga zonă este administrată de un custode privat.
„Este o arie protejată mai complexă. Pe lângă faptul că e rezervaţie naturală, e şi sit Natura 2000. Sunt două categorii diferite. Situaţia nu s-a schimbat foarte mult de când suntem noi administratori. Suferă de mai multă vreme, de câteva zeci de ani. În perioada comunistă s-au realizat o serie de lucrări hidrotehnice care au avut un impact pe termen lung.

Discutăm de pierderea unei cantităţi însemnate de apă din rezervaţie, fapt ce a determinat o serie de modificări ale ecosistemului umed de aici. S-a pierdut luciul de apă, ceea ce a determinat creşterea unui anumit tip de vegetaţie, s-au schimbat condiţiile de viaţă a speciilor ce trăiau aici. În ultimii ani, noua revoluţie agricolă aduce o nouă presiune asupra zonei. Terenurile sunt folosite din ce în ce mai intensiv, fapt care are un impact asupra habitatelor“, a spus Mihai Pascu, de la Asociaţia Excelsior, care se ocupă de administrarea rezervaţiei.

Pascu afirmă că se lucrează la elaborarea unor studii, iar apoi vor încerca să intervină, să propună o serie de proiecte de conservare.

„La începutul anului următor vom discuta de elaborarea planului de management inclusv cu factorii de interes local şi vom încerca să determinăm o gestionare mai sustenabilă a terenurilor în toată această zonă, pentru a nu fi afectate rezervaţia naturală şi situl Natura 2000“, a adăugat Mihai Pascu.
Rezervaţia a intrat în 1999 pe lista proiectelor Life Natura, prin care Comisia Europeană a investit sume importante pentru refacerea şi conservarea mlaştinilor din zonă.

Perioada în care pot fi văzute păsările în rezervaţie este între 15 aprilie şi 15 septembrie, dar în toamnele şi iernile mai blânde se întâmplă să mai rămână câteva exemplare în aceste bălţi.

Satchinez şi legenda lui Pavel Chinezu

Comuna Satchinez mai are câteva poveşti în jurul cărora ar putea face turism. Se presupune că aici s-ar fi născut faimosul Pavel Chinezu (sau Kinizsi Pal), comandant în armata regelui Ungariei Matia Corvin, comite de Timişoara. A luptat împotriva expansiunii Imperiului Otoman, având faima să nu fi pierdut nicio bătălie în care a comandat oştile, cea mai reputată fiind Bătălia de la Câmpul Pâinii.